Post Reply 
 
Thread Rating:
  • 0 Vote(s) - 0 Average
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
OAMENI ADEVARATI
06-21-2011, 01:42 PM (This post was last modified: 06-21-2011 06:29 PM by mod1.)
Post: #1
OAMENI ADEVARATI
destinul nedrept, al unui om deosebit. Alexandru Pesamosca, cel mai bun chirurg pediatru. il cunosc personal si stiu doua cazuri grave, rezolvate de el. eu ii doresc sanatate si o viata fara dezamagiri. multumiri, domnule profesor!

În „Top Medici”, despre Profesorul Alexandru Pesamosca se scrie că este cel mai mare chirurg pediatru din România, gonit de ministrul sănătăţii. Ministrul Sănătăţii cel economist. Se întâmpla acum 3 ani: „Profesorul Alexandru Pesamosca este considerat de foarte multi pacienti si specialisti drept cel mai mare chirurg pediatru din tara noastra. El este acela care gaseste intotdeauna cele mai extraordinare si mai eficiente solutii impotriva unor boli teribile. La 76 de ani, profesorul apreciaza ca in cariera sa a operat 45.000 de copii. Zeci de mii de copii uratiti de malformatii, care au scapat de stigmate ce i-ar fi putut marca pe viata si sunt acum oameni normali. Pentru a fi aproape de sala de operatie, profesorul Pesamosca locuia de ani de zile intr-o camaruta din Spitalul de Pediatrie “Marie Curie – Budimex”, unde se odihnea intre interventiile pe care le efectua dimineata si cele de dupa-amiaza. Pentru ca profesorul a depasit varsta de 70 de ani, ministrul Sanatatii i-a trimis un act care-i anunta incheierea contractului de prestari servicii medicale si ii interzicea oficial sa mai consulte si sa mai opereze in spital. Actul de la Cabinetul ministrului Sanatatii, Eugen Nicolaescu, se incheia cu somatia ca profesorul Pesamosca sa elibereze urgent camaruta de la clinica de Chirurgie. Prof. Dr. Alexandru Pesamosca: „Nu am nici un regret, daca as mai trai o data, tot asta as face si tot la fel, iar cea mai mare realizare a mea e ca am respectat bolnavul si la debutul meseriei ca si astazi… ”
„Am iubit mult copiii, toata viata m-a urmarit zambetul lor de dinaintea unei operatii. Zambeau intr-un fel pe care mi-e greu sa-l descriu. Cam toti aveau aceeasi reactie. Zambeau cu lacrimi in ochi. Spaima, durere, resemnare, speranta. Si mila, cu zambetul ala imi cereau toata mila din lume. Cum sa nu te tulbure imaginea asta? Si totusi, n-aveam voie sa gresesc, eram obligat sa ignor orice emotie”. – Prof.Dr. Alexandru Pesamosca.

mult mai multe, aici
http://isabellelorelai.wordpress.com/200...pesamosca/

Lipsa de toleranta naste monstri.
Find all posts by this user
Quote this message in a reply
06-21-2011, 06:29 PM
Post: #2
RE: OAMENI ADEVARATI
despre acelasi om. daca macar a zecea parte dintre cei pe care i-a ajutat, l-ar fi vizitat sa-i multumeasca, probabil nu s-ar mai fi simtit uitat.

A salvat zeci de mii de vieti. Iar lumea l-a rasplatit cu uitare. Unul dintre cei mai mari doctori pe care i-a avut vreodata Romania traieste izolat, intr-o camera a spitalului in care a lucrat cateva decenii. Asteptand sa ii aduca cineva o supa calda sau o ceasca de cafea. Va prezentam in aceasta seara povestea plina de dramatism a lui Alexandru Pesamosca, un chirurg de geniu, scos fortat la pensie.
Mainile ii tremura acum. Altadata, dar nu de mult, degetele sale lungi se miscau cu precizie milimetrica si finete de pianist. Faceau minuni in sala de operatie. Zi si noapte. An dupa an. Mai bine de jumatate de secol. Fara limite, dupa cum singur spune. A stiut un singur lucru. Cum sa faca bine. Sub lampa din sala de operatie aseza campul steril cu grija, iar bisturiul sau deschidea drumul catre vindecare.


Acum, omul despre care s-a spus ca e un titan al medicinei romanesti e imobilizat la pat. Si intr-o izolare aproape totala intr-o camera de la Spitalul Marie Curie. De cativa ani, singura lume a chirurgului inseamna rafturile pline de carti, icoanele, tablourile si fotografiile pe care le-a primit drept rasplata de la pacientii pe care i-a operat.

Trec zile intregi pana cand usa alba, capitonata, se mai si deschide. Acum, la 80 de ani, profesorul Pesamosca incearca sa infrunte realitatea. Din cand in cand, cate un fost coleg, dintre cei care i-au fost alaturi, mai trece sa-l viziteze.
La usa cabinetului era coada mereu. Daca la putere nu ar fi venit comunistii, Alexandru Pesamosca ne-ar fi spus azi povesti marinaresti- visul lui a fost sa plece pe mare. Dar poate ca Romania avea nevoie de un doctor genial, asa ca a facut medicina. Mai intai la tara, apoi la Bucuresti. Din 1984 n-a mai iesit din Spitalul de Copii Marie Curie: acolo muncea, acolo locuia. Pur simplu, n-a avut niciodata timp sa se ocupe de el, sa-si planga cei doi fii morti inaintea lui, sa-si ia o casa. Asa ca spitalul i-a devenit casa, iar meseria, un mod de viata. A ajuns profesor si, spre finalul carierei, academician.

Prin diverse interventii, profesorul a fost lasat sa stea in spital. Si uitat. Chiar si de cei care ar trebui sa aiba grija de el. Cel mai mare regret al medicului e ca nu a pus nici un pret pe partea materiala a vietii. De fapt, nici nu indraznea cineva sa-i ofere bani. In schimb, primea cadouri dintre cele mai diverse.

Acum se multumeste cu si mai putin. O supa, doua mere si cateva secunde de companie pe zi. In strainatate, profesorul Pesamosca nu ar fi fost doar respectat, ci adulat. Stau dovada scrisorile pe care le primeste in fiecare an de la fosti pacienti de-ai sai.

Scrisorile de multumire continua sa soseasca si azi. Iar profesorul le citeste pe fiecare in parte. Dupa aproape 60 de ani de munca in spital, Alexandru Pesamosca a aflat de ce a facut aceasta meserie cu atat de mult drag.

Un final de cariera nedrept, pentru un om care a iubit oamenii si care nu a primit la schimb iubirea lor.
http://www.a1.ro/news/inedit/alexandru-p...35732.html

Lipsa de toleranta naste monstri.
Find all posts by this user
Quote this message in a reply
08-23-2011, 02:30 PM (This post was last modified: 08-23-2011 02:31 PM by Angela74.)
Post: #3
RE: OAMENI ADEVARATI
Poveştile Vioricăi Bucur, „tanti cu desenele” înainte de 1989

[Image: vioricabucurlm0023.jpg]

Cunoscutul critic de film Viorica Bucur a încetat din viaţă, la vârsta de 65 de ani. Viorica Bucur suferea de o boală incurabilă, cu care fusese diagnosticată în urmă cu două luni. În conştiinţa cinefililor, numele filmologului Viorica Bucur rămâne asociat cu emisiunea „Gala desenului animat“, o mică oază de frumuseţe în anii cenuşii ai epocii comuniste. Despre această perioada "Historia" a realizat un interviu cu doamna Viorica Bucur chiar pentru numărul din luna august al revistei.



Viorica Bucur: „Am avut probleme mari cu Popeye Marinarul, pentru că Olive semăna cu Tovarăşa”
O voce memorabilă. Care atrage după sine un car de amintiri şi nostalgii. „Şi la piaţă dacă mă duc, cum scot un cuvânt, lumea începe: «Ah, dar vă ştiu, staţi să mă gândesc...»”. Nu se poate să-i fi uitat timbrul, nuanţele, culoarea. S-a întipărit fără drept de apel în memoria copilului de altădată. O auzeai şi zbârnâiai. „Tanti cu desenele”. Viorica Bucur. Realizatoare a „Galei desenului animat” la Televiziunea Română din 1974 până în 1992.

Înainte de toate, spuneţi-mi câte ceva despre dumneavoastră...

Sunt Vărsător, pentru că sunt născută pe 14 februarie, în secolul şi în mileniul trecut, în 1946, la Bucureşti. Mama era născută la Odessa, venită în anii ’20-’30 în România, iar tata era din zona Buzău. S-au cunoscut, se pare, fiecare lăudându-şi strugurii: mama mea zicând că-s mai buni cei de la Şaba, o regiune, o podgorie celebră, tatăl meu, că-s mai buni cei din zona Buzăului. Am un frate mai mare cu 7 ani şi, când eram mici, ni se spunea „război şi pace”. Eu eram cea agresivă... Ştiţi cum e, când e o diferenţă atât de mare... Şi mai e şi chestia asta, că el, băiat fiind, nu-şi punea mintea cu-o fată. Oricum, eu dac-aş fi avut aşa o soră cred că o strângeam de mult de gât.

Cum aşa?

Eu m-am născut în 1946, când el era în clasa a I-a. Şi, prin ianuarie-februarie, se trecea la scrisul cu cerneală – şi acolo e cea mai mai dramă, când începi să faci porcuşori... Şi pe mine m-au adus atunci de la maternitate şi făceam un scandal îngrozitor. Tata, săracu’, îşi începuse studiile înainte şi a venit războiul şi n-a ajuns să-şi dea licenţa, aşa că în 1946 învăţa şi el pentru licenţă. Şi tata studia într-un colţ, frate-miu se căznea să scrie toţi porcuşorii ăia şi frate-miu cică i-ar fi spus tatei o dată – din ce povestea mai târziu tata: „Tată, ce ne facem cu asta? Că nu ne lasă să studiem.. S-o aruncăm pe fereastră?” Nu s-a întâmplat acest lucru şi după aceea, l-am tot terorizat. Când era mic, el avea mai multe talente decât mine. El vorbea cu toată lumea, recita poezii, era foarte isteţ, în timp ce eu dacă scoteam trei cuvinte, spre disperarea familiei.

Ştiţi întrebarea aceea cu care te bate toată lumea la cap când eşti mic, „ce vrei se te faci când o sa fii mare?”... Dumneavoastră cum răspundeaţi?

Când eram foarte, foarte mică îmi doream să fiu astronom. Când eram eu în clasa a I-a, a II-a, fratele meu cumpăra nişte cărţi de 1 leu 50. Şi citeam şi eu „Meteoritul de aur”, cărţi din-astea de SF, absolut minunate, citeam şi-mi plăceau. Dar când am văzut eu mai târziu că astronomia e culmea matematicii – şi eu chiar nu m-am descurcat deloc la matematică – s-a dus totul, s-a dus treaba cu astronomia. Dar mie îmi plăcea să merg şi la film, aşa făceau toţi copiii pe vremea aia. Chiuleam toată clasa şi mergeam la filme. Şi aşa au început să-mi placă filmele, eram în clasa a VI-a, a VII-a... Tocmai intrase pe ecrane filmul românesc „Alo, aţi greşit numărul”, un film absolut superb cu Iurie Darie, cu Rodica Tapalagă, cu multe melodii care au devenit repede şlagăre. Am mers şi l-am văzut de nu ştiu câte ori. Au venit apoi anii de liceu, eu am învăţat la liceul„Dimitrie Cantemir”. Şi acolo era în apropiere cinematograful „Mihai Eminescu” şi toată ziua ne duceam, mai ales că erau filme celebre, precum „Carmen de la Ronda”, cu Sarita Montiel... Şi tot la acest cinematograf am vazut şi „Rocco şi fraţii săi” al lui Luchino Visconti. Şi am avut o revelaţie: am înţeles ce înseamnă cu adevărat un Film!

Viorica Bucur, în vremea în care prezenta "Gala filmului de animaţie"


Şi la facultate?

Părinţii mei voiau ca eu să fac Medicina. Dar nu. Dacă nu-ţi place, nu te atrage... Şi voiam să dau la Limbi străine: italiană, spaniolă – asta mi se trăgea de la filmele cu Sarita Montiel. Şi era vară, terminasem cu BAC-ul şi vine tatăl meu cu un ziar în care erau publicate diverse specializări pentru examenul de admitere la facultate. Şi tata îmi tot zicea: „Ah, că tu numai la filme te uiţi, dac-ar fi o facultate din-asta la care să te oblige să te duci să te uiţi la filme, asta ar fi de tine...” Şi văd acolo: Teatrologie-Filmologie. Văzusem probe, gen „Analiza unui film”, aşa că am zis: „Asta-i de mine, hai să încerc”. Era în cadrul IATC – Institutul de Artă Teatrală şi Cineamtografică. M-am înscris, asta era în 1964, şi am reuşit. Erau foarte puţine locuri, vreo 7 numai; era o secţie „bisexuată”, adică noi făceam şi teatru, şi film, ieşeam şi critic de teatru, şi critic de film. Ceea ce n-a fost rău pentru că mai multe teorii din-astea de teatru ne-au ajutat să înţelegem mai bine filmul.

Olive avea o problemă: semăna cu Tovarăşa


În Televiziunea Română cum aţi intrat?

În Televiziune am intrat prin repartiţie guvernamentală, asa se proceda pe atunci. În mod obişnuit – şi la facultatea noastra era la fel – terminai cursurile curente în primul semestru al ultimului an şi aveai, apoi, jumătate de an, până in iunie, să pregăteşti licenţa. Numai că Mihnea Gheorghiu, care era şef de catedră, trebuia să plece câteva luni în străinătate şi aşa se face că noi am dat examenul prin decembrie şi, în ianuarie, am susţinut şi licenţa. Dar a fost extraordinar, că a avut grijă de promoţia noastră şi s-a ocupat să ne găsească locuri bune prin repartiţie guvernamentală. Practic, eu am fost angajată în Televiziunea Română la sfârşitul lui aprilie 1969. A fost într-un fel bine că am terminat mai devreme, că am putut să ne angajăm acolo. Că era o tanti la Personal care îşi aştepta pilele ei, de la Filologie, în vară. Şi noi am ajuns acolo înainte. Erau trei locuri la TVR şi am putut să optez eu, Doina Boeriu şi Ioana Ionescu-Prodan – am fost, de fapt, prima promoţie de teatrologi-filmologi de la IATC, căreia i s-a oferit şansa de a primi nişte locuri de muncă în televiziune. Dar, cum spuneam, şi ceilalţi colegi au primit prin reparţie locuri bune: unii la România Film, alţii la Arhiva Naţională de Filme.

Când am intrat în televiziune am fost întrebate de Tudor Vornicu – era director de Programe – în ce secţie vrem să lucrăm fiecare. Eu cu Doina Boeriu am optat pentru cea de film, iar Ioana, pentru cea de teatru. După inevitabila perioadă de acomodare şi de chibiţeală, în care făceam de toate şi mai nimic, odată cu venirea verii, pentru că era perioada de concedii şi grila de programe se mai aerase, s-a aprobat ca eu şi Doina Boeriu - noi avansaserăm mai multe proiecte - să facem împreună o emisiune de actualitate cinematografică; ea s-a numit mai întâi „A şaptea artă”, pe urmă s-a numit „Carnet cinematografic”. Era o emisiune de jumătate de oră în direct. Avea vreo şapte rubrici, invitaţii fiecărei rubrici nici n-aveau timp să se aseze pe scaun, să comenteze câteva minute, că şi trebuiau să iasă, ca să facă loc celor de la rubrica următoare... Parcă eram la maraton! Chiar şi acuma, într-o emisiune înregistrată şi montată, cred că şapte rubrici e prea mult. Apoi, toate secvenţele din filme se introduceau direct în emisie prin Telecinema, pe peliculă de 35 de mm. Telecinema-ul era format din două proiectoare, ca la cinema, în care se încărca greu pelicula de 35 de mm – erau tot felul de orificii, de fante – şi apoi imaginea captată era transmisă electronic în studio. Şi proiecţioniştii se chinuiau să încarce secvenţa de film, dădeau vreo 2 minute din ea sau cât stabilisem, încărcau o alta şi tot aşa...

[Image: miaunelsibalanel.jpg]

Miaunel si Bălănel, animaţiile româneşti care au încântat generaţii de copii


Rolele de film le luam personal de la diverse cinematografe, le căram într-o sacoşă prin tramvaie şi autobuze, apoi le puneam semne (de unde până unde se proiecta în emisie), apoi, după sfârşitul emisiunii, le duceam înapoi la cinematografe. Aşa se făcea pe atunci cultura cinematografica la TVR, cu sacoşa! Că un şofer, săracu’, văzându-mă tot cărând role de pelicula m-a întrebat „cu bunăvoinţă” de ce nu fac şi eu o facultate, ca să nu-şi mai bată ăştia joc de mine. Eram, aşa, ca-n bancul ăla cu armata. Zice plutonieru’ la un moment dat: „Bă, care-ai făcut Conservatorul?” Se ridică doi. „Bine, căraţi şi voi pianul ăsta!” Emisiunea a durat cam un an, dar noi am început, între timp, pregătirea emisiunii mult mai importante, „Istoria filmului”, cu legendarul D. I. Suchianu. Şi acum mai sunt câteva rămăşiţe prin Arhiva Televiziunii; zic rămăşiţe, deoarece, fiind ilustrată cu multe secvenţe de film - de la Fraţii Lumière la divele italiene, de la marii maeştri ai şcolilor franceze, suedeze, germane, sovietice de film la starurile epocii de aur ale Hollywood-ului -, mulţi colegii s-au servit cu nonşalanţă, rezolvându-şi comod ilustrarea propriilor emisiuni.


„Pe-atunci, nimeni nu ţinea seama de drepturi de autor”



Şi cu „Gala desenului animat” cum a fost? A cui a fost ideea?

Din 1974, ciclul „Istoria filmului” îşi încetase apariţia, iar eu începusem să mă ocup de „Telecinematecă”. Anterior, la începuturile mele în Televiziune, deşi altcineva fusese redactor al acestei emisiuni, am contribuit şi la realizarea genericului „Telecinematecii” şi tot eu am fost şi cea care a ales melodia pe care era înşirat montajul acela de fotografii – melodia din „Contesa din Hong Kong” a lui Chaplin; de fapt, genericele au fost întotdeauna pasiunea mea. Dacă o emisiune nu are un generic care să se reţină, ea nici nu există! Tot eu mă mai ocupam şi de filmele de scurt-metraj, documentare sau animaţie, aşa-numitele „completări” sau „rezerve”: dacă ploua, dacă se amâna un meci de fotbal, de tenis - era perioada când Ilie Năstase era steaua tenisului mondial; dacă era o emisiune mai scurtă decât trebuia sau nu se făcea o anumita transmisiune în direct, etc., trebuia să avem ceva să dăm în loc, cu care să umplem programul...

Desigur că, în afară de aceste „obligaţii de serviciu”, începusem să semnez împreună cu colegul meu absolvent de psihologie, Radu Cimponeriu, scurte rubrici de film pe care i le ofeream lui Vornicu pentru emisiunile de varietăţi de sâmbăta sau duminica, sau chiar la „Teleenciclopedia”. Şi, la un moment dat, Tudor Vornicu – care primise în sarcina sa şi selecţia, programarea şi difuzarea de film şi care tocmai se întorsese dintr-o delegaţie în Franta – zice: „Am văzut la Paris o emisiune de animaţie foarte interesantă, se numea «Amicul public numărul 1» (era, evident, o parafrază a titlului unui celebru film cu gangsteri, «Inamicul public numărul 1»). Să ştiţi că era o emisiune întreagă de o oră numai şi numai cu film de animaţie, era în weekend şi avea mare succes la public”. Şi a încheiat, întrebându-ne direct: „Dac-aţi face voi, tu cu Radu, o emisiune de o oră cu animaţie?”. Şi am făcut!

http://www.historia.ro/node/4383

Ca sa nu copii chiar tot, deschideti link, imagini superbe cu desenele 'noastre'. Frumos interviu!

[Image: 2ik9p49.jpg]
Find all posts by this user
Quote this message in a reply
09-01-2011, 10:42 AM (This post was last modified: 09-01-2011 10:45 AM by mod1.)
Post: #4
RE: OAMENI ADEVARATI
noaptea trecuta s-a stins profesorul Pesamosca.    
fie-va tarana usoara, domnule profesor.



Profesorul Alexandru Pesamosca, cel mai bun pediatru din România, internat în 18 iunie în Spitalul Floreasca din cauza unor suferinţe cronice cardiace şi pulmonare, a decedat în noaptea de miercuri spre joi la Spitalul "Marie Curie", fost Budimex, unde îşi petrecuse mare parte a vieţii.

Profesorul Pesamosca, deşi un titan al medicinei româneşti, a fost scos la pensie forţat. De câţiva ani era imobilizat la pat. Din anul 1984, profesorul Pesamosca nu a mai ieşit din Spitalul de Copii "Marie Curie". Cum nu a avut niciodată timp să se ocupe de el şi să-şi ia o casă, profesorul a fost lăsat să stea în spital.

El a muncit 60 de ani în Spitalul Budimex, ajutând zeci de mii de copii în stare foarte gravă să ducă o viaţă normală.

Alexandru Pesamosca s-a născut în 14 martie 1930, la Constanţa, unde a urmat şcoala primară şi Liceul "Mircea cel Bătrân". A absolvit Facultatea de Medicină Generală la Bucureşti în anul 1954 şi a fost repartizat la Niculeşti-Jianu, un sat de lângă Feteşti, unde a profesat timp de 3 ani (1954-157). A profesat ca chirurg pediatru la Spitalul de Copii "Grigore Alexandrescu" şi apoi la Budimex.
http://www.businessmagazin.ro/actualitat...ra-8681551

Lipsa de toleranta naste monstri.
Find all posts by this user
Quote this message in a reply
11-09-2011, 12:53 PM (This post was last modified: 11-09-2011 12:54 PM by bodo.)
Post: #5
RE: OAMENI ADEVARATI
In timp ce oamenii mor in curtile spitalelor, personalul medical trecand pe langa ei, iata ca mai exista si medici de exceptie: http://stirileprotv.ro/stiri/erou/medicu...chimb.html

"Nu inceta niciodata sa zambesti, nici chiar atunci cand esti trist, pentru ca nu se stie cine se poate indragosti de zambetul tau. "Gabriel José García Márquez
Find all posts by this user
Quote this message in a reply
11-24-2011, 10:59 AM
Post: #6
RE: OAMENI ADEVARATI
Romania e plina de oameni talentati. Pacat ca nu sunt apreciati aici cum ar trebui .

Un profesor român a primit premiul statului New Mexico la categoria Ştiinţă şi Matematică


Profesorul român Florentin Smarandache, de la Universitatea New Mexico din Statele Unite şi profesoara W. B. Vasantha Kandasamy, de la Institutul Indian de Tehnologie din Chennai (India) au primit Premiul statului New Mexico la categoria Ştiinţă şi Matematică pentru cartea lor "Algebraic Structures Using Natural Class of Interval", a anunţat luni profesorul Mircea Eugen Şelariu, de la Institutul Politehnic din Timişoara, scrie Agerpres.
Profesor român de matematică, premiat în Statele Unite

În cartea lor, autorii au introdus o nouă clasă de intervale, pe care au definit structuri algebrice diferite. Dr. W. B. Vasantha Kandasamy şi Dr. Florentin Smarandache au publicat în anii precedenţi o serie de cărţi de structuri algebrice şi structuri neutrosofice.

Concurs cu 4000 de autori

Concursul de cărţi publicate este organizat anual de către compania de presă New Mexico Book Co-op din Los Ranchos, New Mexico, SUA, şi este sponsorizat de 30 de asociaţii, muzee, reviste, edituri, biblioteci, şi alte instituţii din stat. Începând din anul 2007, au participat peste 4000 de autori (scriitori şi cercetători) şi peste 350 de critici.

Cel puţin trei recenzori pentru fiecare carte

În acest an, au existat 37 de categorii la care au fost premiaţi autori din diverse domenii: cărţi pentru copii, ficţiune (aventuri, mistere, science fiction), poezii, antologii, biografii, business, istorie, multi-culturalism, nonficţiune, filosofie, politică, religie, ştiinţă şi matematică, etc. Fiecare carte este recenzată de cel puţin trei critici, iar, în cazul în care se înregistrează egalitate de puncte, numărul criticilor este mărit la 6-9 persoane.

În concursul pentru 2011 au intrat cărţile publicate în anul 2010 sau în decursul anului 2011, expedierea lor făcându-se în perioada februarie-iulie a.c.

Citiţi mai mult: Un profesor român a primit premiul statului New Mexico la categoria Ştiinţă şi Matematică - Educaţie > EVZ.ro http://www.evz.ro/detalii/stiri/un-profe...z1ebjHUDQX
EVZ.ro

"Nu inceta niciodata sa zambesti, nici chiar atunci cand esti trist, pentru ca nu se stie cine se poate indragosti de zambetul tau. "Gabriel José García Márquez
Find all posts by this user
Quote this message in a reply
12-03-2011, 10:24 AM
Post: #7
RE: OAMENI ADEVARATI
Premiu pentru parintele roman al teleportarii

Universitatea din Toronto i-a acordat premiul John Stewart Bell profesorului român dr. Sandu Popescu, de la Universitatea Bristol din Marea Britanie, pentru contribuţiile aduse in domeniul mecanicii cuantice, scrie CampusNews.

Profesorul Sandu Popescu s-a născut la Oradea şi este primul fizician din lume care a reuşit teleportarea unei particule pe 4 iulie 1997, în laboratoarele Hewlett Packard din Bristol, Marea Britanie.

În prezent Sandu Popescu este profesor de fizică cuantică la Universitatea Bristol şi visiting professor la Mathematics Institute at Berkeley. Cuantica este o ramură a fizicii care studiază comportamentul materiei la nivelul atomic şi subatomic, fenomene pe care fizica newtoniană şi electromagnetismul clasic nu le pot explica.

Premiul John Stewart Bell este administrat de către Universitatea din Toronto, Centre for Quantum Information and Quantum Control şi se acordă pentru cercetări şi aplicaţii în domeniul mecanicii cuantice. Ceremonia de decernare a premiului va avea loc pe 8 august la Toronto.

Sursa: ziarul romanesc
Find all posts by this user
Quote this message in a reply
12-29-2011, 12:35 PM
Post: #8
RE: OAMENI ADEVARATI
Nadia, ca Pelé. O televiziune din Brazilia a provocat-o pe marea campioană la o dis­cuţie despre sport


Nadia Comăneci a fost un Pelé al gimnasticii. Asta spun jurnaliştii unei televiziuni braziliene care au călătorit în Statele Unite pentru a re­al­­i­za un interviu cu fosta mare campioană. Dis­cu­ţia a avut loc chiar pe "terenul" preferat al Na­diei, la academia de gimnastică pe care a în­fiinţat-o împreună cu soţul său, Bart Connor.

Vorbind despre cum i s-a schimbat viaţa de la momentul Montreal 1976, când a devenit prima gimnastă din lume notată cu 10, Nadia a spus că lumea va vedea întotdeauna în ea copila de 14 ani, indiferent de câţi de mulţi ani vor mai trece de la Olimpiada canadiană. "Împlineşti 50 de ani, ştiind că pentru toată lumea o să ai mereu 14 ani. Dar se pare că nu voi avea mereu 14 ani. Este numai un număr. Iar eu nu mă simt altfel decât mă simţeam la 30 de ani", le-a spus Nadia jurnaliştilor brazilieni.

A recunoscut însă că se menţine tânără şi cu ajutorul fiului său, Dylan. "Să ai un copil de 5 ani te ţine activ. Şi să fii activ este foarte important", crede fosta sportivă.

O discuţie despre schimbări nu putea să nu includă şi referiri la un moment despre care Nadia Comăneci vorbeşte doar rar şi foarte pe scurt – fuga din România, cu câteva săptămâni înainte de Revoluţie. De altfel, Nadia spune că momentul plecării şi momentul întoarcerii în România au fost cele mai grele din viaţa sa. Primul, pentru că nu îşi imaginase până atunci că îşi va părăsi ţara pentru a merge mai departe, pentru a îşi trăi viaţa aşa cum credea că e normal. Al doilea, pentru că, la cinci ani de la celebra sa "evadare", nu ştia cum va fi reprimită acasă, în România. "Nu ştiam ce credeau oamenii despre motivul plecării mele. Poate credeau că i-am părăsit. Nu ştiam ce simţeau", şi-a amintit fosta mare campioană.


http://www.jurnalul.ro
Find all posts by this user
Quote this message in a reply
01-04-2012, 05:30 PM
Post: #9
RE: OAMENI ADEVARATI
Sper din tot sufletul sa-l gasesca pe acest tanar care duce numele Romaniei in lume cu cinste si onoare .


Un biolog român a fost DAT DISPĂRUT pe o insulă din Noua Zeelandă. “Şansele de a-l găsi în viaţă sunt FOARTE REDUSE”


Un biolog român, aflat într-o misiune de voluntariat în insula Raoul (Noua Zeelandă) din Oceanul Pacific, a fost dat dispărut luni, 2 ianuarie 2011, iar autorităţile au oprit momentan căutările.

Mihai Muncuş-Nagy (33 de ani), din Alba Iulia, ar fi fost surprins de un val uriaş, în timp ce se afla pe ţărmul insulei, unde transporta mai multe echipamente cu ajutorul unui automobil. Colegii lui Muncuş-Nagy au găsit maşina pe ţărm, însă nu au dat şi de biolog.

Autorităţile neo-zeelandeze au început căutările imediat după ce a fost anunţată dispariţia (1 ianuarie, ora 20:00, ora României). Deşi au folosit un avion şi un elicopter, căutările au eşuat, fiind oprite în urmă cu câteva ore, când în Noua Zeelandă s-a lăsat noaptea (diferenţa de fus orar fiind de 11 ore).

"Autorităţile au continuat până de curând căutările, folosind un elicopter special, însă fără rezultat. Acum, urmează să se analizeze dacă e oportun să se continue căutările, în funcţie de curenţii marini şi alţi factori. Deocamdată, nu vă pot confirma nimic. Şansele de a fi găsit în viaţă sunt foarte reduse", a declarat, pentru gândul, ambasadorul României în Noua Zeelandă, Mihai Stuparu.

Ambasadorul a precizat că întreaga insulă Raoul a fost măturată de un val extrem de puternic, din acest motiv considerând că există "şanse minime" ca biologul să fie găsit în viaţă.

"Este posibil ca el să fi fost purtat pe o altă plajă de pe insulă, însă şansele sunt mici, ţinând cont că insula are o suprafaţă de doar 20.000 de metri pătraţi. De asemenea, ar putea fi pe una dintre stâncile sau insuliţele din jurul insulei Raoul", a explicat Stuparu, care a declarat că vor continua căutările.

Soţia biologului: "Voi pleca şi eu în Noua Zeelandă. Sper în continuare că Mihai e bine"

Kinga Muncuş-Nagy , soţia biologului, este afectată, dar încrezătoare în şansele de supravieţuire ale partenerului său de viaţă. "Eu sper că este bine în continuare. În scurt timp, voi pleca şi eu în Noua Zeelandă şi de acolo pe insula Raoul. Ştiu că acum câteva ore au oprit căutările, dar acestea vor continua mâine dimineaţă (n.r. în jurul serii, în România)", a declarat Kinga Muncuş-Nagy , pentru gândul.

Cotidianul New Zealand Herald a relatat cazul voluntarului român de la Departamentul de Conservare din Noua Zeelandă. "Dat fiind timpul destul de îndelungat care a trecut fără să-l găsim pe Mihai, nu există motive întemeiate să ne mai aşteptăm ca el să fie în viaţă. Am luat decizia dificilă de a suspenda căutările. Gândurile noastre merg către familia sa din România", a declarat Tim Brandenburg, managerul insulei, pentru NZHerald.

Colegii lui Mihai se declară "devastaţi" de posibilitatea ca acesta să nu mai fie în viaţă. "Este o perioadă foarte dificilă, am încercat din răsputeri să menţinem căutările şi să sperăm că îl vom găsi în viaţă. Suntem devastaţi de gândul că am pierdut un om atât de pasionat de conservarea naturii precum Mihai", a declarat Brandenburg.

Colegii lui Mihai: "Era foarte pasionat, amuzant şi capabil"

NZHerland scrie că Muncuş-Nagy a ajuns pe insula Raoul în octombrie anul trecut, acesta fiind un vis devenit realitate pentru biologul român. "Mihai era foarte bucuros că putea contribui la programul de pe insulă. Era foarte pasionat de munca lui, atât cea de voluntar în Noua Zeelandă, cât şi cea de pădurar, pe care o făcea acasă în România. Colegii lui mi-au spus că Mihai era foarte po39r, amuzant şi capabil. A lăsat un gol uriaş", a mai spus managerul insulei.

Muncuş-Nagy era unul dintre cei patru voluntari care îi ajutau pe cei trei membri ai Departamentului de Conservare să monitorizeze activitatea seismică şi vulcanică de pe insula Raoul şi să ajute la conservarea a nu mai puţin de 100 de specii de plante.

Blogger pasionat, Muncuş-Nagy a ţinut pe site-ul său un adevărat jurnal de călătorie, din momentul în care a plecat în Noua Zeelandă. El a postat săptămânal poze şi zeci de rânduri despre activitatea sa ca voluntar pe insula Raoul.

Mihai şi soţia sa, Kinga, au înfiinţat Asociaţia Biounivers, cu sediul în Alba Iulia, care are ca scop cunoaşterea şi ocrotirea naturii, monitorizarea şi conservarea biodiversităţii, dar şi promovarea conceptului de ecoturism, conform site-ului organizaţiei.

Comunicat MAE: "Din păcate, şansele ca cetăţeanul român dispărut să mai fie găsit în viaţă sunt minime"

Ministerul Afacerilor Externe a precizat, într-un comunicat trimis pe adresa redacţiei, că "autorităţile neo-zeelandeze şi echipa de căutare au informat misiunea diplomatică a României că, din păcate, şansele ca cetăţeanul român dispărut să mai fie găsit în viaţă sunt minime. Operaţiunile de căutare au continuat şi în data de 4 ianuarie, fiind întrerupte la lăsarea nopţii - din cauza diferenţei de fus orar".

"Ambasada României de la Canberra a fost informată la data de 2 ianuarie 2012 cu privire la dispariţia unui cetăţean român în Noua Zeelandă. Acesta participa la un program de cercetări maritime în regim de voluntariat pe insula Raoul din Arhipelagul Kermadec, situat la aproximativ 1.000 km de Noua Zeelandă. Cetăţeanul român s-a deplasat, la 2 ianuarie, la orele 06.30 local, la unul din punctele aflate pe ţărmul insulei (loc apropiat de reperul « Fishing Rock ») pentru a proceda la măsurători legate de temperatura apei.

Întrucât la orele 10.00 local nu revenise, încă, la bază, s-a dat alerta şi personalul bazei de cercetare s-a deplasat la punctul respectiv, unde a fost găsită maşina şi echipamentele aferente, însă cetăţeanul român nu a fost găsit.

Misiunea diplomatică română a contactat autorităţile locale din Noua Zeelandă, respectiv Departamentul de Conservare, Ministerul de Externe, Poliţia şi Centrul de Coordonare pentru Operaţiuni de Salvare, care au confirmat dispariţia cetăţeanului român în cauză şi, de asemenea, au informat misiunea asupra operaţiunilor de căutare iniţiate la data de 2 ianuarie 2012.

O echipă de cercetători de pe insula Raoul cu sprijinul Centrului de Coordonare pentru Operaţiuni de Salvare a efectuat o simulare pe calculator pentru stabilirea curenţilor marini şi a zonei celei mai probabile pentru căutările demarate. De asemenea, în data de 3 ianuarie, autorităţile au trimis un elicopter - echipat special pentru acţiuni de salvare - în zona în care se presupune că cetăţeanul român ar fi dispărut, pentru efectuarea operaţiunii de căutare", se mai arată în comunicat.

Fost profesor al lui Muncuş-Nagy: "Îl ţin minte ca pe un om obişnuit, dar un foarte bun specialist"

Biologul român dispărut în Noua Zeelandă, Mihai Muncuş-Nagy, s-a specializat în silvicultură la Facultatea de Protecţia Mediului a Universităţii Oradea, fiind pentru o perioadă asistent universitar acolo, iar după ce s-a stabilit în Alba a fondat, împreună cu soţia, o asociaţie de mediu.

Biologul Mihai Muncuş-Nagy, în vârstă de 33 de ani, este de profesie inginer silvic, fiind absolvent al Facultăţii de Protecţia Mediului din cadrul Universităţii din Oradea, la specializarea Silvicultură.

După absolvire, el a devenit preparator, iar apoi asistent universitar la Catedra de Silvicultură a facultăţii orădene.

"Îl ţin minte ca pe un om obişnuit, dar un foarte bun specialist", a declarat, miercuri, corespondentului Mediafax, prof. univ. Ioan Vlad, şeful Departamentului de Silvicultură de la Facultatea de Protecţia Mediului a Universităţii din Oradea.

Mihai Muncuş-Nagy are domiciliul în localitatea Sânmărtin, din judeţul Bihor, dar de mai mulţi ani, adică după ce s-a căsătorit, era stabilit la Alba Iulia.

El are un master în "Studiul calităţii factorilor biotici şi abiotici în ecosistemele forestiere", iar împreună cu soţia sa este membru fondator al Asociaţiei Biounivers.

Bărbatul dispărut şi soţia sa sunt cunoscuţi în judeţul Alba pentru activitatea desfăşurată în domeniul protecţiei mediului, organizaţia celor doi având în administrare mai multe arii naturale protejate, precum pădurea de stejar pufos de la Miraslău, o zonă din Depresiunea Trascăului sau rezervaţia Cheile Vălişoarei.

Potrivit CV-ului său, postat pe site-ul Asociaţiei Biounivers, el s-a mai ocupat, de-a lungul timpului, de consultanţă în silvicultură şi cinegetică, a fost ofiţer de credite agricole şi membru AJVPS Alba (1996-2004), AJVPS Bihor (2004 - prezent).


http://www.gandul.info/
Find all posts by this user
Quote this message in a reply
04-15-2012, 09:44 AM
Post: #10
RE: OAMENI ADEVARATI
Acest mesaj ar fi putut fi pus la spiritualitate, natura, civilizatii vechi, oriunde. Daca aveti rabdare sa-l cititi va veti da seama cat este de actual si mai ales universal valabil.

In 1854, "Marele Sef Alb" din Washington a facut o oferta pentru un intins teritoriu indian si a promis o 'rezervatie' pentru indieni. Raspunsul Sefului Seattle, reprodus integral, a fost descris ca cea mai frumoasa si mai profunda declaratie asupra mediului inconjurator facuta vreodata.
Discursul Sefului Seattle
"Acest Pamânt este pretios"

Cum poti cumpara sau vinde cerul, caldura Pamantului? Aceasta idee ne este straina. Daca nu detinem prospetimea aerului sau luciul apei, cum le putem cumpara?

Fiecare particica din acest Pamant este sfanta pentru poporul meu. Fiecare ac stralucitor de pin, fiecare tarm nisipos, fiecare nor de ceata din padure, fiecare luminis si gaza zumzaitoare este sfanta in memoria si experienta poporului meu. Seva ce se scurge in copaci poarta memoriile pieilor rosii. Mortii fetei palide uita tara natala cand pornesc in calatoria printre stele. Mortii nostri niciodata nu uita acest Pamant minunat, pentru ca el este mama pieii rosii. Noi suntem parte din Pamant si acesta este parte din noi. Parfumatele flori sunt surorile noastre; cerbul, calul, marele vultur, ei sunt fratii nostri. Stancoasele creste, sucul din iarba pasunilor, caldura trupului poneiului, si omul - toate acestea apartin aceleiasi familii.




Astfel, cand Marele Sef de la Washington ne trimite vorba ca doreste sa cumpere pamantul nostru, el cere mult de la noi. Marele Sef trimite vorba ca ne va rezerva un loc pentru ca noi sa traim confortabil pentru noi. El va fi tatal nostru si noi vom fi copii lui. Astfel consideram noi oferta voastra sa ne cumparati pamantul. Dar nu va fi usor. Pentru ca acest pamant este sacru pentru noi. Aceasta stralucitoare apa care zburda in paraie si rauri nu este numai apa, ci este sangele stramosilor nostri. Daca va vindem pamantul, trebuie sa tineti minte ca el este sacru, si trebuie sa va invatati copii ca el este sacru si ca fiecare reflexie fantomatica in limpezile ape ale lacurilor povestesc evenimente si memorii din viata poporului meu. Murmurul apei este vocea tatalui tatalui meu.

Raurile sunt fratii nostri, ele ne alineaza setea. Rarurile duc canoele noastre, si hranesc copii nostri. Daca va vindem pamantul, trebuie sa tineti minte, si sa va invatati copii, ca rarurile sunt fratii nostri, si ai vostri, si astfel sa aratati raurilor bunatatea pe care i-ati arata-o unui frate.


Noi stim ca Fata Palida [omul alb] nu intelege caile noastre. O bucata de pamant este la fel pentru el cu oricare alta, pentru ca el este un strain care vine in noapte si ia de la pamant tot ce are nevoie. Pamantul nu ii este frate, ci dusman, si dupa ce l-a cucerit, el pleaca mai departe. El lasa in urma mormantul tatalui sau si nu-i pasa. El rapeste Pamantul copiilor lui si nu-i pasa. Mormantul tatalui sau, si dreptul de nastere al copilului sau sunt uitate. El isi trateaza mama - Pamantul si fratele - Cerul ca pe lucruri ce pot fi cumparate, pradate, vandute ca oile sau margelele lucitoare. Pofta lui va devora Pamantul si va lasa in urma numai desert.

Nu stiu. Caile noastre sunt diferite de caile voastre. Vederea oraselor voastre raneste ochiul Pieii Rosii. Dar poate ca aceasta este din cauza ca Omul Rosu este un salbatic si nu intelege. Nu exista loc linistit in orasele Omului Alb. Nici un loc in care sa asculti desfacerea frunzelor din muguri primavara, sau sforaitul aripii unei insecte. Dar poate ca aceasta este din cauza ca eu sunt un salbatic si nu inteleg. Zgomotul, pur si simplu, pare ca-mi insulta urechile. Si ce inseamna viata daca omul nu poate asculta strigatul singuratic al pasarii de padure sau cearta brotacilor in jurul unui lac in timpul noptii? Eu sunt un Om Rosu si nu inteleg.

Indianul prefera sunetul cald al vantului ce sufla asupra fetei lacului, si mirosul vantului insusi, purificat de o ploaie de amiaza, sau imbalsamat de cedru.


Aerul este pretios Omului Rosu, pentru ca toate fiintele impart aceeasi respiratie - fiara, copacul, omul, toti acestia impart aceeasi respiratie. Omul Alb nu pare sa ia in seama aerul pe care-l respira. Ca un muribund ce e pe moarte de mai multe zile, el este insensibil la duhoare. Dar daca va vom vinde pamantul nostru, trebuie sa tineti minte ca aerul ne este pretios, aerul isi imparte spiritul cu toata viata pe care o sprijina. Vantul care a dat bunicului nostru prima rasuflare primeste de asemeni si ultimul lui suspin. Si daca va vindem pamantul nostru, trebuie sa-l pastrati deoparte si sa-l venerati, ca pe un loc unde pana si un Om Alb poate veni sa guste vantul indulcit de florile pasunii.


Deci ne vom gandi la oferta voastra de a ne cumpara pamantul. Dar daca decidem sa acceptam, eu voi pune o conditie: Omul Alb va trebui sa trateze salbaticiunile de pe acest pamant ca pe fratii lui. Eu sunt un salbatic si nu inteleg nici o alta cale. Am vazut o mie de bizoni putrezind in preerie, lasati de omul alb care i-a impuscat dintr-un tren ce trecea. Eu sunt un salbatic si nu inteleg cum de calul-de-fier-ce-fumega poate fi mai important decat bizonul pe care noi il ucidem numai pentru a ne pastra viata. Ce este omul fara animale? Daca toate animalele ar pieri, omul ar muri de o mare singuratate a spiritului. Pentru ca orice se intampla animalelor, se va intampla curand si omului. Toate lucrurile sunt legate.


Trebuie sa-i invatati pe copii vostri ca tarana de sub picioarele lor este cenusa bunicilor vostri. Ca ei sa respecte pamantul, spuneti-le copiilor vostri ca Pamantul este plin de vietile rudelor noastre. Invatati-va copii ceea ce i-am invatat noi pe copii nostri, ca Pamantul este mama noastra. Orice se abate asupra Pamantului se va abate asupra fiilor Pamantului. Daca oamenii scuipa asupra Pamantului, ei scuipa pe ei insisi. Pamantul nu apartine omului. Omul apartine Pamantului. Noi stim aceasta.

Toate lucrurile sunt legate ca sangele ce uneste o familie. Toate lucrurile au legatura. Orice se abate asupra Pamantului se va abate asupra fiilor Pamantului. Omul nu a impletit panza vietii: el pur si simplu sade pe aceasta. Orice face el panzei, si-o face lui insusi. Pana si Omul Alb, al carui Dumnezeu paseste si i se adreseaza ca un prieten altui prieten, nu poate fi absolvit de acest destin comun. La urma urmei, putem fi frati. Vom vedea.

Un lucru stim noi, pe care Omul Alb il va putea descoperi intr-o zi, Dumnezeul nostru este acelasi Dumnezeu. Veti putea gandi ca voi il detineti asa cum vreti sa detineti pamantul nostru; dar nu puteti. El este Dumnezeul Omului; si compasiunea Lui este egala pentru Omul Rosu si pentru Omul Alb. Acest Pamant este pretios Lui, si a rani Pamantul inseamna a zvarli sfidare impotriva Creatorului acestuia.

Vor trece si Albii, de asemenea; poate ca mai grabnic decat toate celelalte triburi. Contaminati-va patul, si va veti sufoca intr-o noapte in propriile deseuri. Dar pierind, veti straluci aprins, arsi de puterea Dumnezeului care v-a adus pe acest pamant si din anumite motive v-a dat suprematie asupra pamantului si asupra Omului Rosu.

Acest destin este un mister pentru noi, pentru ca noi nu intelegem cand bizonii sunt cu totii macelariti, caii salbatici sunt domesticiti, ungherele secrete ale padurii sunt ingreunate cu mirosul oamenilor multi, si peisajul dealurilor acoperite cu holde parguite este patat de sarmele-de-vorbit.

Unde este desisul? S-a dus.

Unde este vulturul? S-a dus.

Sfarsitul trairii si inceputul supravietuirii.

http://www.starbacks.ca/SouthBeach/Bluff...x_rom.html

[Image: 2ik9p49.jpg]
Find all posts by this user
Quote this message in a reply
Post Reply 




User(s) browsing this thread: 1 Guest(s)

Contact Us | WWW.PREMONITII.RO | Return to Top | Return to Content | Lite (Archive) Mode | RSS Syndication